Tratamente Lumbago
Lumbago: Lumbago se manifestă printr-o durere vie care de obicei apare brusc la nivelul coloanei vertebrale lombare sau lombosacrate. Durerea survine după o mişcare greşită (răsucirea sau aplecarea bruscă a corpului), după ridicarea de greutăţi, după o poziţie incorectă a coloanei (dormitul în tren, în maşină), după conducerea auto sau statul îndelungat în picioare, după eforturi fizice mari, ca urmare a răcelii şi curenţilor reci sau, uneori, fără nici o cauză evidentă.
Durerea este localizată la muşchii lombari şi este dată de inflamaţia sau de mici traumatisme ale coloanei vertebrale sau ale discurilor intervertebrale (hernia de disc), care până la urmă prind şi nervii ce merg la muşchii spatelui şi la membrele inferioare. Orice mişcare a coloanei vertebrale, respiraţia, tusea, strănutul, accentuează durerile. In majoritatea cazurilor bolnavul merge ţinându-şi bustul rigid, ţeapăn sau înclinat într-o parte, nu se mai poate ridica din pat, fapt ce îl face inapt pentru muncă. In repaus sau în anumite poziţii, durerile mai încetează, dar ele reapar la cea mai mică mişcare.
Inflamatii Articulare, Tromboza, Troboflebita, Pancreatita, Angina Pectorala, Afectiuni Coronariene Aplicatii in afectiuni Cardiovasculare si Circulatorii...
Tratamente naturiste - Tratamente Lumbago
Pret:
58.83 lei
Osteoartrita Artrita, Artroza, Poliartrita, Spondiloza, Coxartroza, Lipsa de apetit, Confera suport si detoxificare pentru: Ficat, Vezica Biliara, Rinichi (control acid uric)Devils Claw de la OrganikaŽ este dintre cele mai potente de pe piata. Daca majori
Tratamente naturiste - Tratamente Lumbago
Pret:
51.56 lei
INFLAMO contine Glucozamina Sulfat care este bine cunoscuta pentru efectul de regenerare a ligamentelor si articulatiilor. Pe linga ea, au fost adaugate trei anti-inflamatoare foarte eficiente: Bromelaina (forte), Noni si Curcumin 95%...
Tratamente naturiste - Tratamente Lumbago
Pret:
59.18 lei
MEMORIE, ACTIVITATE INTELECTUALA, COLESTEROL MARIT, AFECTIUNI CIRCULATORII...
Tratamente naturiste - Tratamente Lumbago
Pret:
56.40 lei
Intru-cat MSM este un purtator de substante catre celule este imperativ sa fie 100% pur, fara impuritai care pot sa ajunga in interiorul celulelor. Metil-sulfonil-metanul (MSM) este o sulfura nemetalica foarte raspandita in natura. Sulful este al...
Tratamente naturiste - Tratamente Lumbago
Pret:
62.52 lei
Trateaza:ateroscleroza, coxartoza, afectiuni cardiovasculare, cancer, colesterol marit, diabet, afectiuni cardiace, artrita, boala crohn, bronsita, cancer mamar, imbunatatire circulatia sangelui, inflamatii pulmonare, lupus eritematos, psoriazis, reumatis
Tratamente naturiste - Tratamente Lumbago
Pret:
89.63 lei
Tratamente: Anchilozare artritica, Ateroscleroza, Cancer mamar, Dementa, Discopatii, Emfizem pulmonar, Fibrom uterin, Fibroza, Flebita, Glomerulonefrita, Ischemie cardiaca, Lumbago, Pleurizita, Reumatism, Scleroza, Spondiloza, Stenocardie, Tensiune arteri
Tratamente naturiste - Tratamente Lumbago
Pret:
89.74 lei
Tratamente: Adenom de prostata, Cancer de piele, Cancer mamar, Leucemie, Limfom Hodgkin, Lupus eritematos, Lumbago, Infarct miocardic, Ischemie cardiaca, Cardiopatie Ischemica, Epstein Barr...
Tratamente naturiste - Tratamente Lumbago
Pret:
182.83 lei
Results 1 - 8 din 8
Produse vazute recent